Un sfert dintre șoferii europeni scriu mesaje la volan, asta chiar dacă 97% declară că sunt conștienți de pericolul la care se expun. Doar 30% se declară politicoși în trafic, în timp ce peste jumătate consideră că reușesc să fie calmi… Sunt concluziile unui nou studiu făcut în 11 țări europene. Cercetarea studiază obiceiurile de comportament ale conducătorilor auto, dar criteriile nu relevă și grija pe care șoferii o au față de propria mașină, iar la categoria aceasta trecem astăzi în revistă cum putem verifica printre click-uri starea tehnică a mașinilor care ne poartă în poveștile zilnice.6 milioane și jumătate de automobile sunt înmatriculate în România, dintre care peste trei milioane au ajuns la vârsta de buletin și doar aproape 500 de mii au cel mult cinci ani vechime, arată [...]
De câte ori ți s-a întâmplat în ultima vreme să forțezi culoarea galbenă a semaforului? Sau să ți se pară că roșul ar avea o nuanță un pic mai deschisă? Un conducător auto vede zilnic în trafic zeci de scene pe care un instructor le-ar include la categoria „așa nu”. Poate chiar astăzi l-ai văzut pe conducătorul auto din fața ta cum trece neregulamentar. Poate în mintea lui, cele patru secunde în plus meritau câștigate… Te faci că nu vezi, crezând că a fost un incident care nu se va repeta. Ce reacție ai putea avea? Majoritatea claxonează nervoși, dar amenda nu le-o pot acorda ei, oricât de mult și-ar dori.Știai că avem unele dintre cele mai periculoase șosele din Europa? România este pe primul loc la acest capitol. Avem cea [...]

Te-ai uitat vreodată la peretele anvelopei și te-ai întrebat ce semnificație au cifrele și literele de acolo? Mai jos, am făcut un scurt ghid cu toate informațiile pe care trebuie să le știi despre anvelopele tale.
Spre exemplu, luăm acest înscris: 225/55 R 17 [...]
- 02.10.2018
- Autonet
- Posted by Autonet Suzuki
- 4 Comments

Fabrica Suzuki
E bine când faci turul fabricii să n-ai nimic în spate. Nu de alta, dar rămâi impresionat de ce vezi, iar opririle sunt dese și destul de lungi. Asamblarea pieselor se face într-o ordine foarte bine definită ca timp și spațiu: sute de roboți înalți cât o clădire dau formă tablei care urmează să devină caroserie. Iar scheletul [...]
- 03.09.2018
- Autonet
- Posted by Autonet Suzuki
- 9 Comments
Prima literă din cuvântul Suzuki mai apare pe brelocul pe care-l atașezi cheii de la mașină și este disponibil chiar și în variantă plutitoare. În caz că-l scapi în lac sau în mare, își va face singur apariția… la suprafață.
De asemenea, S-ul apare pe cana de cafea, pe brichetă sau pe… prăjitorul de pâine. Dar este posibil să fie și pe ceas, când te uiți să vezi cât este ora. Emblema este prezentă [...]

Service-ul Autonet este înregistrat, acreditat și omologat de Registrul Auto Român. Avem în spate cel puțin 20 de ani de experiență, în care ne-am remarcat prin seriozitate și transparență, iar mecanicii noștri sunt profesioniști cu multă răbdare.
SALA DE AȘTEPTARECând zici așteptare, primul gând care îți vine în minte este legat de răbdare. Bine, ca să fim corecți, de lipsa ei. Pentru [...]
- 12.07.2018
- Autonet
- Posted by Autonet Suzuki
- 1 Comment

Cotiera. Este extrem de importantă când ai de parcurs distanțe lungi, pentru că-ți oferă un plus de confort. Iar utilitatea ei se dovedește a fi și mai mare, datorită spațiului de depozitare: poți [...]
Sunt mulți oameni cărora le place să conducă atunci când plouă, dar sunt alții care evită să fie la volan în acele momente. Condusul pe vreme ploioasă necesită mai multă atenție din partea șoferului, pentru că și pericolele la care se expune cresc. Mașina nu este o umbrelă pe patru roți, ci casa care trebuie să te ducă în siguranță dintr-un punct în altul, indiferent de vreme. Câteva cuvinte despre ACVAPLANARECum se produce? Are loc atunci când pe carosabil se află un strat de apă care împiedică anvelopele să mai aibă contact cu asfaltul. Controlul mașinii devine, astfel, aproape imposibil. În general, acvaplanarea apare când se suprapun două situații: carosabil acoperit de apă pe porțiuni extinse și viteza mare de deplasare a mașinii. Acvaplanarea poate fi evitată atunci când pneurile nu sunt uzate [...]





