SX4 S-CROSS Hybrid spune DA provocărilor de pe Drumul Strategic!

Dacă nu ai auzit până acum de Drumul Strategic, începem prin a-ți povesti cum l-am descoperit noi! Am găsit recent o revistă Top Gear din 2007, iar atenția noastră a fost captată de un articol cu referire la Transalpina. Era o fotografie veche a drumului, de pe vremea când nu exista asfalt, însoțită de comentariul: Dacă ar asfalta drumul ăsta, Transfăgărășanul ar fi doar un alt drum, dar și de recomandarea: Dacă vrei să-l străbați, trebuie să ai nervi de oțel.

Comentam asta în birou, și ne minunam de câte se pot schimba în câțiva ani, moment în care unul dintre colegi a zis: Dar mai e o porțiune ca pe vremuri, Traseul Strategica, un fel de continuare a Transalpinei!

Așa că am stabilit să-l ducem pe SX4 S-CROSS Hybrid până acolo și să scriem ce urmează. Cine știe, peste vreo 13 ani, ce se va întâmpla și cu Traseul Strategica? La o primă căutare pe Google, am aflat că drumul a fost construit de germani în Primul Război Mondial. Se numește așa tocmai pentru că avea un rol strategic, fiind situat la trecerea dintre Transilvania și Muntenia.

Dis-de-foarte-dimineață (5:30) am pus pe Waze destinația Transalpina. Eram nerăbdători să pornim la drum, iar când am ajuns pe autostradă am spus că este momentul perfect să testăm sistemele de siguranță.

Uneori, aveam senzația că dacă ar fi o singură persoană în mașină, tot ar mai exista o pereche de ochi atenți. Senzorii radar situați pe bara din spate, care te atenționează în cazul în care apare un obstacol în unghiul mort al mașinii, parcă rosteau: „Vezi că vine!”, prin semnalele vizuale, dar și prin cele sonore, în momentul în care semnalizam schimbarea benzii.

În localități, atenția noastră a fost dublată. Sistemul Lane Departure Warning ne avertiza prin vibrații pe volan și semnale vizuale dacă depășeam banda de demarcație. Nici depășirea bicicliștilor de pe drumurile mai înguste nu ne scutea de avertisment, iar Sistemul de recunoaştere a semnelor de circulaţie avea grijă să ne atenționeze dinainte să le zărim noi. Parcă era un concurs! Încercam să le descoperim mai repede decât el, însă de câteva ori ne-au despărțit secunde de câștig, mai ales că priveliștile deveneau tentații de admirat.

Mulți au fost liberi de Sf. Maria și pentru că a picat sâmbăta, și-au luat liber și vinerea, ca să profite de un weekend prelungit. Tot vinerea am pornit la drum și noi, deci ni s-a părut că traficul spre Rânca ar fi putut fi comparat cu cel dintr-o zi normală într-un oraș aglomerat. Cum în mod normal, ne-am fi oprit să facem poze la popasurile de pe drum ca să observăm treptat cum crește altitudinea și să așteptăm să ni se desfunde urechile, de data aceasta am mers țintă spre drumul fără asfalt.

Virajele nu ne-au surprins atât de tare: SX4 S-CROSS Hybrid are o servodirecție foarte lină, ceea ce ne-a transformat condusul într-o experiență confortabilă. Am putut aborda curbele strâmte foarte precis, iar la întâlnirea unui tir pe șoseaua îngustă, n-am avut nicio emoție când a trebuit să calculăm manevra la nivel de cm.

După kilometri buni și multe mașini întâlnite din sens opus, drumul se bifurcă spre o porțiune off-road, pe la 1.900m altitudine. Ceasul ne arăta ora 11:30, timp era destul pentru a descoperi împrejurimile! Pentru că totul era pustiu, am oprit prima mașină apărută. Voiam să fim siguri că e ok să înaintăm și să știm la ce să ne așteptăm.

Strategica se numește porțiunea asta. Vă scoate pe cealaltă parte a muntelui, între Lacul Vidra și Voineasa. Veți face o oră și ceva, dar aveți priveliști frumoase.”

N-aveam niciun fel de emoție, știind că ne putem baza pe sistemul ALLGRIP, așa că am rămas în modul AUTO multă vreme. SX4 S-CROSS a urcat fără probleme și tot timpul ne-am simțit în siguranță.

Porțiunile abrupte au fost amortizate foarte bine, iar când drumul s-a dovedit a fi anevoios, am activat modul LOCK: am avut senzația că suntem cu barca pe valuri, nu cu automobilul pe un drum off-road. Și, bineînțeles, am trecut.

Credeam că vom vedea puțini oameni, dar am descoperit o întreagă comunitate stabilită în corturi, la mare înălțime. Firește, le-am pus și lor întrebări despre drum. Curiozitatea noastră era, mai degrabă, ce fac ei acolo, tocmai în vârf de munte. Răspunsul l-am primit câțiva metri mai în față: multe afine! Probabil oamenii vin aici și le culeg în plin sezon. Proaspete și aromate, ne-au dat și mai multă poftă de off-road.

În vârf, priveliștile ne tăiau răsuflarea, dar liniștea ne dădea sentimentul de siguranță. Norii erau mai aproape de noi ca niciodată, iar cel negru din zare se apropia lăsându-ne pe frunte câteva picături. Unii dintre colegi spuneau că ar fi o idee bună să o luăm din loc, dar am preferat să mai mergem măcar câteva minute la pas, să ne bucurăm de natură. A fost un moment cheie pentru a vedea cum se descurcă SX4-SCROSS Hybrid privit din exterior.

Sistemul 4×4 și garda la sol ridicată de 18cm i-au oferit automobilului curajul de a trece peste orice denivelare, chiar și când rămânea cu două roți suspendate în aer. Curioși, am întrebat-o pe colega noastră de la volan cum i s-a părut porțiunea: „Cum adică aveam roțile suspendate? Nu s-a simțit deloc! Modul în care se conduce mașina și abilitatea de a-și doza puterea de tracțiune în roți mi-au oferit multă siguranță în orice manevră.”

La întoarcere, am întâlnit și câteva obstacole… oile și văcuțele aveau prioritate! Am încercat să ne integrăm în turmă, fără să le speriem, căci depășirea era imposibilă, dar am avut răbdare și am admirat din plin peisajul verde.

Drumul s-a bifurcat din nou, iar noi ne-am luat la revedere de la ciobanul care ne-a asigurat că nu mai este foarte mult până vom ajunge la asfalt. Am răsuflat ușurați, doar pentru că începea să ni se facă foame, altfel am mai fi mers câteva ore pe acolo.

La întoarcere, ne-am dat seama că am avut o idee bună să plecăm cu noaptea în cap. Cozile interminabile de pe cealaltă parte a drumului ne-au inspirat să ne jucăm „Mașinile colorate”, aproape ajungeam la zece automobile de culoare galbenă.

Revenind la oraș, am tras linie și am acordat atenție și beneficiilor sistemului Hybrid 48V: consumul a fost unul mai redus, puterea acelerației a fost mare pe toată perioada călătoriei, iar parcarea în care ne-am oprit pentru a discuta concluziile călătoriei a fost gratuită, chiar dacă alții plăteau cinci lei pe oră!

Experiența de pe Drumul Strategic ne-a stârnit spiritul aventurier, așa că stai aproape să descoperi viitoarele escapade alături de Suzuki pe care le vom povesti aici. Dacă vrei să ai parte de experiențe off-road de neuitat, mai întâi poți parcurge un traseu on-road până la showroom-ul nostru din Calea Giulești, nr. 125, unde vei întâlni modele potrivite pentru  călătoriile pe care ai vrea să le parcurgi în viitor. Te așteptăm!

Modelul: Suzuki SX4 S-CROSS 1.4 Boosterjet Hybrid

 

 

2 Comments

  • Mihai| 04.09.2020 at 10:00 Răspunde

    Buna ziua,

    Pe cand un test drive cu Suzuki Jimny pe acel segment de drum….dar toamna! 😉

    Acest model se comercializeaza in Romania? In varianta cu bancheta spate…sau fara ca utilitara precum in Franta?

    Multumesc,

    Mihai

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Back to top