3 de S: Sisteme Suzuki pentru Siguranța ta

Când spui siguranță rutieră, te gândești automat la centura de siguranță, airbagurile pe care le are autoturismul tău în dotare, condițiile de drum și comportamentul celorlalți participanți la trafic. Ei bine, siguranța rutieră a devenit un concept mult mai complex decât atât, iar producătorii auto au dezvoltat adevărate sisteme care să-ți vegheze drumurile și să intervină pentru evitarea unor eventuale incidente. Dacă alegi să conduci un Suzuki, vei fi asistat la drum de o serie de sisteme menite să te ducă în siguranță în orice călătorie. Este posibil datorită tehnologiei Suzuki Safety Support.

Frânarea automată sporește siguranța preventivă.

Cum funcționează? Dacă sistemul calculează că mașina este aproape de un impact, activează frânarea automată pentru a evita coliziunea sau pentru a micșora daunele. Totul depinde, însă, de câteva condiții, printre care distanța față de vehiculul din față și viteza propriului vehicul. De asemenea, înainte de frânarea automată, există posibilitatea ca șoferul să fie avertizat cu semnale sonore și indicatoare optice că există un risc de accident.

Ai părăsit banda de rulare? Suzuki te atenționează.

Dacă nu-ți mai ții banda, sistemul Lane Departure Warning te avertizează cu vibrații în volan și cu semnale vizuale. De asemenea, asistarea la virare te poate ajuta să rămâi pe traiectoria corespunzătoare benzii tale de deplasare. Există și o alertă în cazul mersului șerpuit, care poate apărea când șoferii sunt foarte obosiți sau somnoroși. Concret, sistemul observă când mașina este instabilă, detectând mișcări atipice, așa că te va atenționa printr-un mesaj care va apărea pe ecranul de informații din bord. Totodată, martorul vizual al sistemului de avertizare la părăsirea benzii va clipi, iar avertizarea sonoră va funcționa și ea intermitent.

Nu ratezi niciun semn de circulație.

O cameră mono e atentă la drum și observă odată cu tine semnele pe care le întâlnești. Uneori, poate fi chiar mai rapidă decât tine. Iar asta îți va veni în ajutor… De ce este important? Atunci când identifică indicatoare care impun limite de viteză sau restricții de trecere, afișează semnul întâlnit pe ecranul din zona indicatoarelor de bord. Dublează, așadar, atenția ta. Și te poate scăpa de incidente sau amenzi. Funcția este folositoare mai ales atunci când mergi în vacanță în locuri necunoscute și peisajul îți fură din atenția la drum.

Asistentul pentru fază lungă

Dacă obișnuiești să conduci mult noaptea, un asistent îți vine în ajutor. Te scapă de schimbarea fazei, atunci când este nevoie și datorită lui, eviți situațiile în care îi poți orbi pe ceilalți șoferi. Mai exact, îți va permite să folosești faza lungă fix atunci când este nevoie și va transforma șofatul pe timp de noapte într-o experiență de condus mai sigură, deoarece sistemul comută automat și corect între faze.

Când învie unghiul mort

Scapă de grija unghiului mort și schimbă banda de deplasare fără probleme. Senzorii radar montați în bara din spate, pe laterale, au în vizor mașinile care apar în unghiurile în care oglinzile laterale nu îți oferă vizibilitate, dar și pe cele care se apropie de tine cu viteză, la o distanță de 50 de metri. Odată detectat un vehicul în unghiul mort, un bec se aprinde pe oglinda exterioară corespunzătoare părții în care se află vehiculul vizibil cu greu. Împreună cu semnalul sonor, cele două avertismente te vor face să îți dai seama că de tine se apropie cu viteză o mașină pe care ai fi putut să o scapi din vedere.

Ochi în spate

Ți se întâmplă de multe ori să vrei să ieși cu spatele dintr-o parcare și să nu te poți asigura cum ai vrea? Vizibilitatea nu este cum ți-ai dori-o, pentru că sunt câteva unghiuri moarte. Sistemul Rear Cross Traffic Alert le detectează, monitorizează tot ce se întâmplă în partea laterală a mașinii, în spate, și te avertizează dacă apar alte mașini din dreapta sau din stânga.

Calculează distanțe pe autostradă

Pentru mulți, mersul pe autostradă e plictisitor, iar uneori, fix plictiseala asta obosește. Sistemul Cruise Control Adapativ e menit să reducă oboseala pe autostrăzi, pentru că îți menține mașina la o viteză constantă. Funcționează când mașina are o viteză de cel puțin 40 de km/h. În plus, poate mări sau limita viteza mașinii, în funcție de autovehiculul din față. Principalul avantaj este că șoferul nu mai calcă pe accelerație și, astfel, efortul depus în timpul condusului este mult mai mic.

2 Comments

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Back to top